Apatie,nervi si astenie de primavara

Nu am chef de nimic in ultimul timp.Sunt foarte apatic.Ma doare la bascheti de tot ce se intampla in jurul meu.Nimic nu imi mai trezeste interesul.Si daca se intampla cumva,prin absurd,sa ma intereseze ceva,asta se intampla doar vreo 5-10 secunde maxim.Nu stiu ce e cu mine.Nu sunt de obicei asa.Nici nu stiu care e motivul acestei apatii tampite.La un moment dat ma gandeam ca e din cauza lipsei banilor,dar m-am convins repede ca nu asta e motivul.Asta pentru ca mereu am dus lipsa banilor.Nu avea cum sa ma afecteze tocmai acum.Sau,daca stau sa ma gandesc mai bine,e posibil ca acum sa se reliefeze aceasta frustrare,deoarece pana la varsta asta nu prea aveam nevoie de bani.Insa,brusc,pentru tot ce vrei sa faci ai nevoie de niste bani.Multi,putini,nici nu prea conteaza.Ideea e sa ai cat de cat.Sa poti sa te desfasori in limita bunului plac.Am mai stat,am cugetat asupra trairilor din ultima vreme si m-am intrebat pentru cateva clipe daca nu cumva un motiv al lipsei de chef si de interes poate fi asa numita "astenie de primavara".Dar,si acest gand mi-a zburat destul de repede din minte din acelasi motiv expus putin mai sus,acela ca nu m-a afectat pana acum aceasta "astenie".Scriu "astenie" cu ghilimele pentru ca eu nu cred ca exista asa ceva.Consider ca e doar o incercare de a te scoate in momentele in care iti e greu,nu ai chef,esti plictisit si nu iti iese nimic bine.Singurul lucru bun care mi s-a intamplat in ultima vreme,mai precis azi-noapte,este acela ca,in sfarsit am visat.Nu mai visasem de foarte mult timp.Ce-i drept ca am visat numai prostii,dar totusi am visat.Si am visat atat de profund incat nu aveam nici o putere de a-mi controla visul.Faptele se succedeau cu o repeziciune incredibila,iar eu nu intelegeam mare lucru,fapt pe care i l-am marturisit si Anei(Maia) azi la scoala.Desi nu puteam lua nici o decizie in vis,eram foarte ancorat in tot ceea ce se intampla.Era totul atat de real incat dimineata ma intrebam daca nu cumva toate lucrurile din vis se intamplasera candva si eu nu mi-am dat seama.Trist este ca imediat dupa ce m-am trezit am realizat ca trebuie sa ma duc la scoala.Desi pana acum abia asteptam sa ma duc la scoala,ma duceam foarte vesel,plin de viata,acum ma mai duc doar ca trebuie.La scoala nu cred ca a fost vreodata mai plictisitor ca in ultima perioada.Si asta incepe sa ma enerveze.Am inceput sa am momente cand stau singur in mijlocul curtii liceului si nu vreau sa vorbesc cu nimeni.Nu eram asa.Eram mereu vesel,fericit,incantat ca sunt la scoala si ca stau langa toti prietenii mei.Am momente cand nici macar nu vreau sa aud de ei,de vazut nici nu mai incape vorba.Dar totusi nu pot sa imi explic ce e cu mine.Pentru ca,cu siguranta cu mine e ceva in neregula,pentru ca restul lumii se simte bine.Sunt aceiasi oameni cu care glumeam acum 2 saptamani,dar pe care acum nici nu vreau sa ii vad.Nu mai simt nici o bucurie,nu numai legata de scoala,nu mai simt nici o bucurie asa,la modul general.Vorbeam cu o prietena dimineata in drum spre scoala si ii spuneam ce mi se intampla.Imi zicea ca nu e bine ca trec printr-o perioada proasta si ca ar fi bine sa fac tot ce e omeneste posibil sa depasesc greutatile astea.Cred ca starea mea de acum denota o oarecare imaturitate,mai mica sau mai mare,dar totusi in momentele astea imi dau seama ca sunt destul de imatur.Nu stiu ce sa va mai zic,pentru ca nu prea mai am multe de spus.Sper sa nu va plictiseasca aceasta postare,sau daca se intampla asta,inseamna ca sunteti mult mai fericiti si mai multumiti decat mine.Aveti grija de voi.